Despre Pediatri: Greu cu Ei dar mai Greu fara Ei


M-am laudat. Ohooo, ce m-am mai laudat! Ca Filip doarme bine. Ca e mai usor decat ma asteptam bebelusitul. Ca ia in greutate cu spor. Ca e perfect bebelusul meu. Ca mananca. Perfect e in continuare, ca doar e bucatica din mine si-l iubesc mai mult ca orice. De mancat insa, s-a hotarat el de vreo 4 saptamani ca nu-i prea place.

Lucrurile au inceput sa se strice treptat. Asa de treptat ca la inceput nici nu mi-am dat seama ca ceva e in neregula. A inceput sa vomite. Pe gura si pe nas, in 3 jeturi amenintatoare, de cateva ori pe zi. Nu plangea dupa asta si am crezut ca e normal pentru un bebelus, ca doar da afara ce-i in plus. N-a mai vrut sa manance la san - sugea 2-3 minute, se desprindea si incepea sa planga. Am continuat sa incerc cateva saptamani, dupa care am trecut la pompat lapte si dat cu sticla. Cateva saptamani a mers bine treaba asa si m-am bucurat ca am rezolvat prolema. A inceput sa sughite dupa fiecare masa. Din nou, m-am gandit ca e normal, e micut inca, ii e frig cateodata, poate de asta sughite. Doar si in burta sughita de cateva ori pe zi. De asta il botezazem "Sughitila".

De vreo 3 saptamani insa, treaba s-a ingrosat. A inceput sa nu mai vrea sa manance nici din biberon. Se dadea pe spate, isi arcuia gatul, dadea din maini si din picioare, se facea rosu si plangea de mama focului. Cu mare rabdare si gingasie, cu cantat toate cantecelele pamantului si cu leganat, reuseam sa-l facem sa manance. Am zis ca e doar o faza si ca o sa-i treaca. Dupa cateva zile insa, mesele deja s-au transformat intr-o lupta continua si bebelusul nostru nu mai vroia sa manance deloc. Era de ajuns sa ii arat sticla sau sa-l pun in pozitia de mancat ca incepea sa planga. Sa tina tetina in gura era cel mai rau lucru. In rest era vesel, jucaus si zambitor dar cum ne apropiam cu biberonul de el cum incepea jalea. Nu-i trebuia si pace.

Asta a fost momentul cand am inceput sa ma panichez si sa ma gandesc ca ceva nu e ok. Arcuitul spatelui, refuzatul mesei, plansul - toate sunau prea mult a reflux, desi a unul atipic pentru ca el n-a vomitat niciodata prea mult. In ziua (groaznica) cand de la aproximativ 900ml cat bea el pe zi a scazut la 500ml + 3 vome in jet, am simtit fiori reci pe sira spinarii si am zis ca gata, trebuie sa facem ceva.

Aici intra in scena pediatrul nr. 1, cel care l-a vazut de la inceput. Mare vedeta in domeniu, recomandat de o multime de cunostinte, "pediatru de mare fitza", o sa ramana nenumit pentru ca postul asta nu e despre reclama negativa, ci doar despre povestea noastra. A venit sa-l vada cand a implinit 2 luni, ca sa facem vaccinurile, Era sambata, cand tocmai incepusem sa ne ingrijoram. I-am zis ca copilul nu vrea sa manance, ca plange cand e momentul mesei, ca nu cere niciodata de mancare, ca se trezeste dimineata la 7, nemancat de la 11 noaptea si nu ii trebuie nicio picatura de lapte. Ca suntem ingrijorati si nu stim ce sa facem. Ce-a zis: "Aaaa, pai a scazut in greutate? Nu? Atunci n-are chef sa manace. Lasati-l mai mult sa i se faca foame." Ii zic ca n-a scazut doar pentru ca noi am insistat cu mesele si am facut tot ce-am putut ca sa manance. Ii mai zic si ca mi se pare ca seamana cam mult a reflux silentios toata povestea asta. Replica lui: "Toti copiii au reflux, lasati-l nemancat ca ii trece sigur." Mda. De asemenea, ii arat iritatia de pe fata copilului, rosie si rugoasa si il intreb daca poate sa fie vorba de eczema si daca o avea alergie la ceva. "Nup, dermatita seboreica, n-are nimic, ii trece."

La 2 zile, luni a fost ziua mirifica cand copilul, cu toate insistentele, cantecelele si leganatul n-a mai vrut sa manance deloc si pace. Eram deja disperati si l-am sunat din nou ca sa-i dau raportul si sa ii cer sfatul. Ma intreaba daca face pipi. Ii zic ca da, inca face dar in ritmul asta o sa se deshidrateze cu siguranta foarte repede si ca nu vreau sa ajungem la urgenta cu el ca sa facem ceva. Din nou imi spune ca n-are nimic, ca nu ii e foame, ca trece. Da dom'ne, da' cum sa nu-i fie foame de o saptamana? Plange la masa, se da pe spate, vomita, e clar ca il doare. N-o fi reflux? "Neeeee, nici pomeneala, toti bebelusii au reflux. E normal. Daca nu vrea sa manance cu biberonul, dati-i cu siringa". M-a lasat masca. Chiar daca as fi reusit sa-i dau o masa de 140-150ml lapte cu siringa (ceea ce mi-e greu sa imi inchipui) cum ar rezolva asta problema? Sa continui sa hranesc copilul cu siringa pana introducem solidele? Mda.

A doua zi, mergem la consultatie la pediatrul nr. 2, specialist gastroenterolog, printre cei mai renumiti in Bucuresti. Spun povestea. Imi zice "Aaaa, pai tre' sa-l internam, ii facem perfuzii si un tranzit baritat sa vedem daca e reflux". Ne-a cazut cerul in cap. Ii explic ca totusi n-as vrea sa internam din prima copilul de doar 2 luni si o rog sa incercam acasa cu Ranitidina sau Nexium, sa vedem daca raspunde la ele, ceea ce ar confirma refluxul fara sa iradiem copilul si sa-l chinuim. "Hmmm, bine putem sa facem si asa" (D'oh, si atunci de ce ma panichezi fara rost?!) Cand ii spun ca am mancat peste, nuci, ceapa (ocazional, nu e ca si cum am trait doar cu asta) ia foc si schimba brusc macazul. Nu e reflux, e intoleranta, "Trebuie saa nu mai mancati asemenea lucruri periculoase, daca nu, ajunge sa nu mai mance nimic si sa-i dam Neocate" (o formula speciala de lapte total hidrolizat). Panica din nou! "Bine, bine, zic, renunt la ele, renunt la tot, nu-i problema, dar   eu stiam ca la bebelusi cea mai frecventa intoleranta e la proteinele din laptele de vaca. N-ar fi bine sa renunt si la lactate?" "Eeee, astea-s ultimele la care sa va ganditi. Scoateti laptele de san si dati-i mucilagiu de orez cu glucoza o zi, apoi reveniti la lapte de san" imi zice si apoi incheie consultaia cu recomandarea - sau mai curand - amenintarea, ca daca nu isi revine in 2 zile sa-l internam.

Am dat din lac in put. De la "n-are nimic, nu-i e foame" la "Dezastru! Catastrofa! Internam copilul de 2 luni in spitalul nostru macabru si il chinuim cu tot felul de investigatii, desi nu e inca nevoie"

In timpul asta, bebe Filip continua sa nu vrea sa manance si urle la masa (deja incepea sa planga  si sa se zbata cum il puneam in pozitia de mancat sau ii aratam biberonul). Ca in povesti insa, pediatrul numarul 3 a fost cu noroc! Asa cum mi-as dori sa fie toti pediatrii, toti doctorii din lume. Ne-a ascultat povestea, a consultat baiatul (a fost singurul care s-a uitat si la urechi, sa nu fie vreo otita, ceva), ne-a explicat foarte clar si convingator ca cel mai probabil e vorba de o intoleranta la proteinele din laptele de vaca pe care il consum eu, care trec in sange si apoi in lapte si ii irita tubul digestiv. Tot de aici si refluxul, tot de aici si eczema de pe fata (nu, nu dermatita seboreica a la pediatrul nr. 1 :| ) Mi-a recomandat sa continui cu alaptarea, dar sa exclud din dieta lactatele, pestele, fructele de mare etc. Discutia cu el a fost ca un pahar de apa dupa ce-am umblat o saptamana ca bezmeticii prin desert. Ne-a explicat frumos, calm,  cu argumente valabile, fara sa semene panica sau fara sa ne dea la o parte ingrijorarile ca pe niste aiureli de parinti tampiti. E vorba de dr. Adrian Stanciu de la Marie Curie. Ii sunt extrem de recunoscatoare!

Filip e mai bine acum, in drum spre "bine de tot", sper. Ia ranitidina de 2 ori pe zi pentru reflux, iar eu de 2 saptamani n-am mai mancat lactate, oua, gluten, peste, fructe de mare, peste - mai nimic, de fapt :))) E greu, dar cand vad ca incepe sa-i fie bine it makes it all worth while. Eczema a disparut, vomele la fel si incet-incet se imprieteneste din nou cu biberonul. Mesele nu mai sunt cu lupte si urlete, ci din nou cu cantecele si zambete - slava Domnului!

V-am povestit toate astea in primul rand ca sa ma descarc. In al doilea rand insa - si cel mai important - ca sa va spun, voua parinti sau pacienti care cititi, sa aveti intotdeauna incredere in intuitia vostra. Daca simtiti ca ceva nu e in regula cu copilul, mergeti la doctor. Daca vi se pare ca nu va ia in serios/ca nu va da sfaturi competente, cautati alt doctor! Puneti intrebari, cereti explicatii, intelegeti despre ce e vorba! Intrebati despre optiunile de tratament, despre prognostic, despre tot ce va intereseaza. Aveti asteptari mari de la ei si poate incet-incet o sa inceapa si ei sa ridice la inaltimea asteptarilor noastre!

Etichete: , , , , ,