India intre Agonie si Extaz

Ne-am intors de 2 zile si zau, Doamne, ca tare bine-i acasa! Ne-a fost extrem de dor de tot, mult mai mult decat in alte excursii... Nu stiu daca e din cauza ca we're getting old sau din cauza ca India & Nepal sunt atat de departe de viata noastra de zi cu zi... Si nu, nu ma refer la distanta, ci la stilul de viata de acolo. E ca o alta planeta, intr-un alt timp, atat de diferita incat inca stau si ma minunez ca acum, exact in acest moment in care eu dau in taste aici, undeva, acolo, oamenii traiesc asa cum traiesc.




Nu ma intelegeti gresit, nu-i vorba ca nu ne-a placut, chiar deloc! Doar ca viata in India se desfasoara pe super-fast-forward, si totul e atat de altfel incat pur si simplu statul la marginea strazii si privitul in stanga si-n dreapta ma epuiza total. Am vazut atatea lucruri extraordinare, am cunoscut atatia oameni frumosi si calzi, am ras si am plans si ne-am minunat aproape in fiecare clipa! Daca pot sa zic ceva despre India, e ca nu te lasa nimic rece aici - fiecare lucru nou pe care il vezi sau il auzi, fiecare senzatie iti trezeste un sentiment; nu poti sa fii indiferent nicio secunda - tot timpul e ceva care te incanta sau te uimeste sau  te deprima!  E intr-adevar o tara a constrastelor - citisem asta in multe locuri, dar abia cand am ajuns acolo am inteles cum sta treaba.





Sa vezi laolalta Taj Mahalul in toata splendoarea lui - si chiar e o priveliste extraordinara - si la 3 km mai incolo gramezi de gunoie peste care rama o trupa de porci; sa cunosti oameni prietenosi si zambitori, imbracati mereu in toate culorile curcubeului, dar uneori atat de saraci ca te-apuca jalea, care aproape ca traiesc la marginea drumului; sa vezi forturi ca-n povestile cu printese si cavaleri si temple vechi de cateva sute de ani, atat de perfect sculptate si pictate ca ramai cu gura cascata, iar afara sa dai de traficul infernal compus din masini, o droaie de tuk-tuk-uri si mii de motociclete, dar si carute trase de camile sau cai, la care se adauga zeci de vaci care se plimba alene pe mijlocul strazii, cate un Mercedes sau un Porche stingher, strecurandu-se cu mare grija prin haos, poate si-un elefant sau 2, totul avand drept coloana sonora claxoanele aproape neintrerupte care vin din toate directiile odata (un indian ne-a zis ca pentru a putea sa conduci in India iti trebuie 3 chestii: good horn, good breaks and good luck :p) - lucrurile astea luate laolalta te iau cu totul pe sus si te poarta cu ele pe niste culmi ale uimirii de nu mai stii nici incotro sa te uiti, nici ce sa crezi, nici macar unde esti.




Am ajuns sa apreciez lucruri pe care le luam inainte de-a gata, cum ar fi electricitatea si caldura (in Nepal, ai curent doar 3-4 ore pe zi, iar seara strazile sunt luminate doar de lumanarile din vitrina magazinelor; sa vad femei croitorese, care dupa lasatul serii lucrau in pragul pravaliei lor la lumina lumanarilor si oameni care se incalzeau seara facand cate un foc mic pe marginea strazii a fost undeva intre foarte emotionant si extrem de deprimant), apa potabila de la robinet, drumurile noatre (credeti-ma, ne plangem mult prea mult - tot in Nepal, un drum de 160km l-am parcurs in 8 ore) si cel mai si cel mai mult, invatamantul gratuit din Romania si faptul ca, de bine de rau, aici orice copil care vrea sa invete si sa se faca "ceva" cand o fi mare, poate sa faca asta!

Ne-a fost dor de casa, si de Zaza noastra scumpa, de familie si de prieteni, de o bucata de branza cu rosie, atat de perfecta in simplitatea ei, de traficul minunat din Bucuresti (yes, really, dupa traficul din India n-o sa ma mai plang nicioodata ca stam otzara blocati la stop), de curatenia de aici, de o cafea adevarata, tzeapana de te ia cu palpitatii, de aerul curat din Capitala (again, nu fac misto, I really, really mean it!), de liniste uneori, dar si de auzit romana in jurul meu si de pus la sfarsitul zilei capul pe perna noastra :)

Etichete: