Calatorie in Timp in Nepal

Nepalul mi s-a parut o frantura de pamant inghetata in timp acum 3-4 sute de ani. Oamenii sunt prietenosi si zambitori, femeile se inghesuie in piete ca sa cumpere de-ale gurii, tatii isi invata copiii mestesugurile pe care si ei la randul lor le-au invatat de la parinti, negustorii isi striga marfa din toti rarunchii. Nimeni nu se grabeste.



Cele mai inalte cladiri pe care le-am vazut sunt templele - unele inalte cat un bloc de 3-4 etaje chiar. Locuintele se ascund de obicei in spatele pravaliei familiei - in Nepal (ca si in India, de altfel) mi s-a parut ca fiecare om avea ceva de vandut. Temple budiste am mai vazut prin plimbarile noastre, cu stupe inalte decorate cu stegulete colorate, din varful carora ochii lui Buddha te urmaresc neincetat. La tot pasul sunt tot felul de ritualuri pe care le indeplinesti "for good luck" - invarti de niste "cilindri ai dorintelor", scormonesti in focul sacru, aduci flori sau pigmenti colorati cu tine la templu... Budistii trebuie sa fie cei mai norocosi oameni din lume! Imi place la nebunie entuziasmul lor, credinta lor nestramutata ca norocul e ceva accesibil, pentru care exista nu una, ci nenumarate retete bine stabilite :)



Templele hinduse insa, s-au dovedit a fi alta mancare de peste... Pashupati Nath e unul din cele mai vestite temple hinduse, nu doar din Nepal, ci din lume. Doar templele din Varanasi il intrec in renume. De ce e vestit? Simplu: pentru ca, dupa Varanasi, un oras indian de pe malul Gangelui, Pashupati este cel mai de bun augur loc in care poti muri, ca hindus.


Sa va explic: regula in hinduism este ca un mort trebuie incinerat in maxim 24 de ore dupa deces, iar cenusa sa trebuie aruncata intr-un rau - in mod ideal  in Gange, sau intr-un afluent al sau. In acest fel, ai toate sansele ca in viata viitoare sa te reincarnezi intr-o viata mai buna. Cum raul pe malul caruia se afla Pashupati Nath se varsa in Gange, este considerata o mare onoare sa fii incinerat aici. Long story short, acest templu are in dotare propriul spital, unde oameni bolnavi din toata tara vin sa astepte sa moara, unde exista un loc de incinerare al saracilor si, la un pod distanta, un loc special pentru familia regala si VIP, care primesc lemne mai frumos mirositoare, unde pe un mal al raului se plimba turistii cu cura cascata si pe celalt mal oameni morti ard pe ruguri din lemn parfumat, de santal. Socant? Da, foarte!

Baiatul de 14 ani pe care l-am intalnit la intrare si care a insistat sa ne fie ghid ne-a povestit ca regula e ca, dupa ce cadavrul arde 2 ore, on om special angajat (considerat chiar si in ziua de azi "de neatins" pentru ca are de-a face cu mortii) ii zdrobeste capul si inima cu un par lung (pentru a elibera sufletul din corp). Pe malul cel cu incinerarile un corp invelit atent in alb isi astepta randul la rug. Ghidul nostru ne intraba daca vrem sa asteptam, ca sa vedem ce si cum. Am zis slab "nu e nevoie". Socant? Si inca cum!

Pe cat se sumbra a fost experianta la Pashupati Nath, pe atat de haioasa a fost vizita la Baktapur, unde am cascat gura indelung la un templu plin de scene erotice mai mult decat explicite. Trebuie sa fie interesant ca sexul sa nu fie un subiect tabu, murdar, ci un mod de a ajunge una cu zeii :)


Marea faima a Nepalului si motivul pentru atrage o multme de turisti care sunt gata sa infrunte haosul si gunoaiele si saracia, este Everestul. Oamenii activi, in forma, pentru care nu am decat respect si pe care ii felicit, se aventureaza sa mearga in trekuri de cateva sapatmani prin Himalaya, pana la Everest Base Camp sau Anapurna. Noi, ca niste putori lenese ce suntem, am ales sa mergem cu masina pana la Nagarkot, o statiune montana de unde te poti bucura de o priveliste magnifica a muntilor. A fost cu adevarat spectaculos!


Ultimele 3 zile din Nepal le-am petrecut in Chitwan National Park, un parc unde cu putin noroc poti sa vezi tigri (n-am vazut), rinoceri (am vazut!) si o multime de alte vietati, intr-un setting de carte postala! Unde mai pui ca in restul zilei, cand nu mergeam in safari, leneveam in bataia soarelui pe veranda vilei noastre personale din gradina spatioasa a lodgeului, pe care am platit fabuloasa suma de 50$/noapte, cu tot cu mese incluse :p
Now that's the good life!



O mentiune speciala o merita drumul intre Kathmandu si Chitwan - 150 de kilometri amarati, parcursi de noi in 9 ore. Cu ce? pai, desigur am luat autobuxul "deluxe", special pentru turisti. Asa deluxe era ca ne-a hurducait continuu, ca atunci cand accelera maxim ca sa faca o depasire (cel mai frecvent ilegala) atingea viteza ametitoare de 60km/ora si ca dupa 50 km s-a stricat de tot in mijlocul drumului si am asteptat o ora pana soferul a alergat in satul din apropiere in cautarea piesei lipsa. Oh, well - a fost o experienta inedita, nu zic nu!



Pe acoperisul unui autobuz "deluxe" din fata noastra am vazut o capra legata printre bagaje :)


Mi-a placut in Nepal. Nu mizeria sau saracia care uneori ma umpleau de furie, ci atitudinea oamenilor. Sunt asa de impacati cu ei insisi, gata sa faca totul ca sa o scoata la capat in ciuda tuturor dificultatilor ...si fac asta cu zambetul pe buze si cu bucurie in sulfet!


Desi nu inteleg, respect faptul ca isi patreaza traditiile, ca nu isi arunca cu amandoua mainile cultura pe fereastra pentru ce vad in filmele de la Hollywood. Respect entuziasmul cu care infrunta saracia... Si viata! ..Si moartea!



Etichete: