Ciorba de Fasole cu Costita Afumata

De cateva saptamani, mi se pare ca sunt din ce in ce mai ocupata, dar, cumva, I'm loving it! Da, e greu sa merg la spital si apoi sa vin acasa si sa citesc despre tot felul de boli, sa merg la sala, sa gatesc, sa fac poze, sa scriu pe blog, si uneori mi se pare ca nu mai am deloc timp pentru hobby-ul meu preferat - statul degeaba - dar cumva observ ca, cu cat fac mai multe, cu atat ma simt mai fericita!

Si cand m-am hotarat sa fac un mini-maraton de gatit miercuri ca sa mai pun si eu mancare pe masa barbatului, sa nu ma lase pentru alte fuste, l-am facut si pe Alex foarte, foarte fericit :p

Programul artistic a fost compus din 4 acte, dar sa incepem cu inceputul: ciorba de fasole cu costita + ceapa rosie frecata cu sare, adica exact ce-ti trebuie intr-o zi de toamna, ca sa-ti vina iar cheful de viata (sau cel putin asa funtioneaza la noi)


 Ingrediente:

-600 g fasole boabe - jumate alba, jumate pestrita, doar asa, ca sa nu ne plictisim ;)
-400 g costita afumata 
-1 ceapa mare 
-2 morcovi  
-jumatate de telina
-1 legatura patrunjel 
-3 linguri pasta de tomate
-dafin, cimbru, sare & piper, ba chiar si niste tarhon ;)

Am pus de cu seara fasolea la inmuiat, iar a 2-a zi am fiert-o timp de vreo 2 ore in apa + 2 frunze de dafin. Ca sa fac lucrurile ca la carte (cum alftel?), am schimbat de 2 ori apa in care am fiert fasolea. Intr-un final apoteotic, am ajuns la tura 3 de fiertura (cam in 4 L de apa/supa de pui), care a fost si ultima. Am lasat fasolea sa bolboroseasca la foc mic si m-am ocupat de restul povestii.

Separat, intr-o tigaie, am calit in putin ulei 1 ceapa alba, tocata  + 2 morcovi feliati + 1/2 telina maruntita + tulpinile de la o legatura de patrunjel. Am mai aruncat in tigaie si vreo 400g de costita afumata, taiata fasii si le-am rumenit incetisor pe toate vreo 10 minute.


Am rasturnat tigaia in oala cu fasole si le-am mai lasat pe toate sa se-mprieteneasca pret de cateva clocote. La sfarsit, am pus 3 linguri de pasta de tomate, nitel cimbru, sare & piper si am mai lasat ciorba sa fiarba inca 20 de minute, cat sa intre un episod nou de How I Met your Mother (il stiti? daca nu, il recomand cu multa caldura :)

Asta a fost! Evident, am servit-o cu patrunjel tocat si cu ceapa rosie, muuulta, multa ceapa rosie, frecata cu sare pan-o trec toate apele si devine dulce si buna. Zau, cred ca am arsuri pe limba de la atata ceapa... Dar ce conteaza, it was all worth it!


A fost tare bun.. Dar ce zic eu "a fost", ca inca mai e si chiar acum ma duc sa mai incalzesc o portie. De data asta ii pun si putin tarhon maruntit, ca am auzit ca-i si mai si cu tarhon! Aaahhh, the good life! Sa ne fie de bine, si la fel si voua!


Etichete: , , , ,